construimcatedrala.ro

Întâlnirile cu Iisus

intalnirea cu Iisus

De la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, în ziua cea dintâi a săptămânii, numită ziua Domnului, duminica, aşa cum o pomenim cu toţii, atât ucenicii lui Iisus, care mai târziu au devenit apostoli ai lumii, au recunoscut pe Iisus Cel înviat din mormânt.

Aşa avea să-l cunoască Toma, Geamănul, cel care a făcut experienţa vederii rănilor lui Iisus Domnul din coasta, picioarele şi mâinile Sale. Atunci Toma avea să cadă în uimire, rostind în rugăciune: „Domnul şi Dumnezeul meu”.

N-au trecut nici două săptămâni şi Biserica prăznuieşte duminica mironosiţelor femei, care dis-de-dimineaţă, venind la mormântul unde a fost pus Iisus ca să-l ungă cu miresme, aveau să-l cunoască pe Domnul Cel înviat din mormânt. Iisus le-a spus: Bucuraţi-Vă! În duminica următoare, a slăbănogului numită, Biserica, prin slujitorii ei, au adus aminte creştinilor că atunci când slăbănogul cel suferind de 38 de ani s-a vindecat, avea să-l cunoască pe Iisus Hristos la patul suferinţei şi după aceea în templu, când i-a spus să nu mai greşească pentru a nu-i fi lui mai rău.

 

Duminica Samarinencii, Fotinia cea înţeleaptă şi cunoscătoare a lui Mesia din Scripturi, va întâmpina cu bucurie negrăită cuvântul lui Iisus Hristos când i se recomandă, că El este Cel ce stă de vorbă cu dânsa, cunoscând pe Cel în care credea că va veni peste o vreme. Acum vedea cu ochii săi trupeşti pe Cel care avea să ne spună toate pentru a cunoaşte pe Dumnezeu.

Spre bucuria Bisericii şi a creştinilor, urmând rânduiala din celebrul calendar ortodox, vom vedea că duminica a şasea după Paşti, se numeşte şi duminica orbului din naştere.

După ce a fost vindecat şi dat afară din sinagogă, găsindu-l Iisus, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Cel ce vorbeşte cu tine Acela este! Dar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.” (Ioan 9, 35-38).

Bucurie mai mare pentru orbul din naştere nu putea fi alta pe lume. Acum vedea frumuseţea lumii văzute, dar mai mult decât atât, a cunoscut pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, faţă către faţă.

În duminica trecută, a şaptea după Paşti, evanghelia rânduită pentru a se citi la Sfânta Liturghie se află la capitolul 17 din Evanghelia după Ioan. Aici vom afla cum Iisus Hristos a făcut rugăciune pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii din lume.

De la începutul Sfintei Evanghelii, Iisus Domnul ne arată, care este viaţa veşnică: „Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe care l-ai trimis” (Ioan 17, 3).

Cunoaşterea lui Dumnezeu este osteneala cea mai nobilă dar şi cea mai grea. Este o adevărată ştiinţă să te apleci cu răbdare şi credinţă multă asupra adevăratei cunoaşteri a lui Dumnezeu. De această cunoaştere a lui Dumnezeu depinde, în mod hotărât, moştenirea vieţii veşnice, aşa cum avem cuvântul rostit chiar de Iisus Hristos, Domnul.

Sunt oameni care spun că au ajuns la cunoaşterea lui Dumnezeu. Chiar noi toţi spunem aceasta. Dar de la afirmarea teoretică, precum că am cunoaşte pe Dumnezeu, la convingerea practică a împlinirii poruncilor lui Dumnezeu este cale lungă. O parte dintre noi, după cum bine ştie fiecare, mărturisim că-L cunoaştem cât de cât pe Dumnezeu, doar atunci când avem nevoie de El ca să cerem ceva sau când a dat vreun necaz peste noi. Ba, mai mult, îndrăznim să ne răfuim cu Dumnezeu, dacă pot spune aşa, învinuindu-L că a fost nedrept cu noi, ba chiar şi vrăjmaş.

Alţii dintre noi parcă am cunoaşte ceva mai binişor pe Dumnezeu. De cele mai multe ori de ochii lumii, dăm din colţ în colţ pentru a nu se crede că am apucat prea habotnic pe calea credinţei. O parte, mai mare sau mai mică dintre noi, mărturisim că avem credinţă în Dumnezeu. Din această cunoaştere s-a născut în sufletul nostru iubirea şi supunerea faţă de Dumnezeu.

Firesc s-ar pune întrebarea: Cum poate ajunge cineva la această cunoaştere? Pe ce cale, anume? Prin ce mijloc? Răspunsul vine de la sine: numai cunoscând pe Iisus Hristos: „Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu” (Ioan 8, 19).

Iisus Hristos, Domnul, ne-a arătat desluşit, că: „Nimeni na văzut vreodată pe Dumnezeu (în Sinea Sa, n.n.), singurul lui Fiu, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a cunoscut” (Ioan 1, 18).

Marea noastră bucurie, care nu se va lua de la noi, a fost atunci când noi am cunoscut pe Dumnezeu aşa cum ni l-a arătat Fiul Său pe pământ, Iisus Hristos, Domnul. Bucuria noastră se măreşte şi mai mult ştiind că Iisus Hristos, ca Fiu al Omului, a dus în ceruri, de-a dreapta Tatălui, firea noastră, ca oameni, pentru care S-a întrupat Hristos pe pământ. Dacă noi ne apropiem de Iisus, prin rugăciune şi viaţă curată şi căutăm să-L cunoaştem cu adevărat, atunci ajungem să- L cunoaştem şi pe Tatăl. Aşadar, cine are pe Fiul, are şi pe Tatăl care L-a trimis. Iar „cine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl” (I Ioan 2, 25).

De unde să cunoaştem însă pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos Domnul? O, avem de unde să-l cunoaştem: din Evanghelia care ne vorbeşte despre El. Pentru aceasta ne trebuie cunoştinţe temeinice şi bine lămurite. Este necesar să ne apropiem cu mult curaj de El, să pătrundem cuvântul Lui, lucrarea Lui dumnezeiască. Aşa vom înţelege că Iisus Hristos a fost Cel care a făcut cel mai mult pentru noi oamenii. Aşa gândind şi aşa crezând vom începe să ne cunoaştem şi pe noi înşine. Atunci vom vedea cât de străini am fost şi la ce depărtare este adevărata înţelegere a lucrurilor şi a vieţii celei adevărate. Iisus ne cheamă şi ne zice: Vino la Mine tu cel ostenit şi împovărat şi îţi voi da odihnă. Crede acum în Mine! Primeşte-Mă acum pe Mine în inima ta, în gândirea ta, în viaţa ta şi prin Mine eşti un copil iubit al lui Dumnezeu. Prin credinţa în Mine primeşti o fire nouă, din Dumnezeu, chiar dacă acum încă nu înţelegi cum vine aceasta, dar fă ce-ţi spun: crede în Mine, dă-mi inima ta. Aşa vom afla viaţa cea adevărată, viaţa curată, viaţa care nu are sfârşit, viaţa veşnică, viaţa lui Iisus în întreaga noastră fiinţă. Aşa vom înţelege mai bine pe Dumnezeu şi-L vom cunoaşte acum şi în viaţa veşnică, viaţă ce cuprinde în sinea sa întreaga mântuire, tot ceea ce Dumnezeu, în nesfârşita Lui bunătate dumnezeiască, ne dăruieşte deplinătatea comorilor sale de har.

Pentru o mai limpede lămurire, viaţa veşnică nu începe după trecerea noastră în ţara de peste veac, sau după judecata particulară şi universală. Viaţa veşnică începe chiar din clipa în care am primit pe Iisus Hristos, ca Domn şi Împărat al vieţii noastre, din clipa în care încercăm să călcăm pe urmele lui, pentru că „cine crede în Fiul are viaţă veşnică” (Ioan 3, 36).

Cea mai importantă lucrare în viaţa noastră este împăcarea şi alipirea de Dumnezeu. Aşa vom creşte împlinind voia lui Dumnezeu şi deci vom creşte în Dumnezeu şi Hristos va creşte în noi. Tocmai aşa vom înţelege mai bine ce a voit să spună Sfântul Apostol Pavel creştinilor din Galatia: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20).

Este bine să ne întrebăm şi să medităm dacă rugăciunea este pentru noi ca respiraţia zilnică pentru trup şi dacă citim zilnic Evanghelia, Cuvântul lui Dumnezeu, ştiind că: „Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).

Putem noi, oare, să ne întrebăm dacă avem viaţă veşnică? Cunoaştem noi pe singurul, adevăratul Dumnezeu Tatăl? Cunoaştem noi pe Iisus Hristos aşa cum l-au cunoscut cei 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, care ne-au lăsat Crezul sau Simbolul de Credinţă? Da, Sfinţii Părinţi, martirii veacurilor şi creştinii au crezut în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi nu s-au lăsat purtaţi de gânduri străine de Dumnezeu. Suntem chemaţi ca toţi să avem parte de viaţă veşnică, dacă ascultăm cuvântul lui Iisus Hristos: „Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi” (Iacov 4, 8).

Trebuie să facem primii paşi strigând după pace şi iertare, cunoscându-ne pe noi înşine, în ce stare suntem, pentru a primi sângele lui Hristos ca să ne curăţească păcatele (I Ioan 1, 7). Aşa vom avea viaţă veşnică din Dumnezeul cel veşnic, viaţa care vine de sus, de la Părintele Luminilor şi care ne va da loc în Casa Împărătească pentru că: „am cunoscut pe Cel ce este de la început” (I Ioan 2, 13), pe Dumnezeu Cel întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Aşa vom avea o nouă viaţă, iar atunci când ruga noastră către cerul de aramă se va înălţa, ploaia la vreme va veni peste întreaga fire. Doar atunci când vom fi una în Hristos, ne vom arăta că am înţeles rugăciunea pe care am făcut-o către Dumnezeu Tatăl.

Să prăznuim cu inimi curate amintirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I de la Niceea şi să zicem: Luminători preastrăluciţi ai adevărului lui Hristos, v-aţi arătat lumii pe pământ, după cuviinţă, înlăturând ereziile şi pe hulitorii cei cu limbi otrăvite, rugaţi-vă pentru izbăvirea noastră.

† Calinic

 

Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Bookmark and Share

Președintele colegiului de redacție:

† Înaltpresfințitul Părinte
Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului

Editor:

Preot Ovidiu Vlăsceanu consilier cultural

Redactor șef:

Preot Dr. Nicolae-Napoleon Dabu

Redacția:

Preot Prof. Cornel Dragoș,
Preot Florin Iordache,
Diacon Prof. Gabriel Firuță,
Asist. Univ. Drd. Gabriela Safta.

Art designer:

Ing. Bogdan-Nicolae Ciocîrlan

Pagină web:

Preot Gabriel Grecu

Colaboratori:

Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, Prof. Alexandru Brichiuș,
Preot Prof. Andrei Cănuță, Preot Prof. Roberto-Cristian Vișan,
Roxana Dragoș,  Amalia Cornățeanu,
Amalia Constantinescu, Iuliana Popa.

Responsabilitatea fiecărui articol
publicat îi revine autorului