construimcatedrala.ro

Activitatea Tipografică din Țara Românească între secolele XVI-XVIII

Cazania lui Varlaam

Încă din primii ani ai secolului al XVI-lea, mediul cultural-artistic al Ţării Româneşti a preluat unele inovaţii din marile centre culturale europene, cea mai importantă fiind tiparul, care avea să schimbe, pe termen lung, starea culturală a întregii societăţi.

Primele cărţi liturgice ortodoxe au fost tipărite la sfârşitul secolului al XV-lea la Cracovia, capitala de atunci a Poloniei şi la Cetinje, în Muntenegru, în limba slavonă. Tipografia de la Cetinje a fost adusă în Muntenegru de la Veneţia – unul din cele mai mari centre de producţie a cărţii din Europa – de către un principe ortodox, Gheorghe Cernoevici, care i-a dat-o în grijă unui călugăr cărturar, Macarie. Fiind însă Muntenegrul ocupat de oştile otomane, ieromonahul Macarie a venit în Ţara Românească, unde domnea Radu Vodă cel Mare (1495-1508).

 Păstrându-şi autonomia faţă de Imperiul Otoman, Ţara Românească a putut juca un rol de sprijin pentru Biserica de la sud de Dunăre, inclusiv în ceea ce priveşte difuzarea de carte bisericească, rol ce s-a confirmat de-a lungul secolelor de stăpânire otomană. În fruntea Bisericii se afla acum mitropolitul de neam sârb Maxim Brancovici şi el fugar din pricina turcilor, care a susţinut instalarea tipografiei la Mănăstirea Dealu, frumoasa ctitorie a lui Radu cel Mare, în apropiere de capitala domnească de la Târgovişte.

Liturghierul lui Macarie Ieromonahul 1508

Astfel, domnitorul Radu cel Mare a introdus tiparul în Ţara Românească, primele cărţi apărând de sub teascurile tiparniţei instalate la mănăstirea Dealu. Aici s-au tipărit, sub îngrijirea ieromonahului Macarie, trei cărţi bisericeşti în limba slavonă: un Liturghier (1508), un Octoih (1510) şi un Evanghelier (1512). Liturghierul slavonesc, pare a fi o traducere făcută de patriarhul Nifon al Constantinopolului, în timpul şederii acestuia în Ţara Românească. Octoihul slavonesc, din 1510, este o lucrare mixtă şi a apărut în vremea domniei lui Vlăduţ cel Tânăr. Tetraevangheliarul slavonesc, din 1512, tipărit în timpul lui Neagoe Basarab, cuprinde cele patru evanghelii aşezate în ordinea canonică: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Iată câteva rânduri din cuvântul domnitorului scris la sfârşitul acestei cărţi (traduse din slavonă):

„Pentru că Dumnezeu, Cel căruia întru Treime ne închinăm, a binevoit să umple Biserica Sa cu cărţi sfinte pentru folosul cititorilor, drept aceea şi eu, întru Hristos Dumnezeu binecredinciosul şi de Dumnezeu păzitul şi domn însuşi stăpânitor Io Basarab /.../ am râvnit pentru această de suflet mântuitoare carte Tetraevanghel, cu ajutorul Sfântului Duh şi cu dragostea către sfintele Biserici /.../. Rog deci pe cei tineri, pe cei vârstnici şi pe cei bătrâni, care veţi citi sau veţi scrie, pentru dragostea lui Hristos, să îndreptaţi iar pe noi care cu osârdie ne-am trudit la această lucrare, să ne binecuvântaţi, pentru ca împreună slăvind pe Tatăl, din care sunt toate, pe Fiul, prin care sunt toate, şi pe Duhul Sfânt, întru care sunt toate, să aflăm aici pace şi milă, iar dincolo să ne bucurăm de lumină şi fericire.”

tiparnita

Întreruptă pentru o perioadă de timp, activitatea tipografică de la mănăstirea Dealu a fost reluată, începând cu anii 1544-1545, de către meşterul tipograf Dimitrie Liubavici, un sârb în exil. Acesta învăţase meşteşugul tiparului la Veneţia şi, întorcându-se în Serbia, dorea să pună acest meşteşug în slujba ortodoxiei. Însă împrejurările vitrege din Serbia cotropită de otomani l-au făcut şi pe el să treacă la nord de Dunăre, luând cu sine mult preţuita tipografie veneţiană.

Astfel, s-au tipărit în continuare cărţi deosebit de folositoare pentru viaţa Bisericii. În perioada anilor 1545-1547 sunt tipărite un Molitvelnic slavon, incert ca dată şi loc, alt Molitvelnic slavon în anul 1545, cu indicaţia precisă a locului de tipărire „În cetatea de scaun Târgovişte” şi un Apostol, a cărui imprimare s-a realizat la 18 martie 1547, „în capitala Târgovişte”.

La tipărirea acestor cărţi sunt menţionaţi doi meşteri tipografi de origine sârbă, călugărul Moisi şi Dimitrie Liubavici, care şi-au desfăşurat activitatea în tipografia de la mănăstirea Dealu, în timpul domniei lui Radu Paisie(1535-1545) şi a mitropoliţilor Varlaam şi Anania. Dintre cărţile tipărite de Dimitrie Liubavici la Târgovişte, o deosebită importanţă prezintă Apostolul din anul 1547, fiind prima comandă tipografică, din Suceava pentru Târgovişte.

O altă tipăritură executată de Dimitrie Liubavici la Târgovişte a fost Evangheliarul slavon (1546-1551) pentru domnul Moldovei, Iliaş Rareş. Cărţile tipărite la acea vreme în Târgovişte au fost în număr de cinci. Dintre toate aceste realizări tipografice menţionăm Molitvelnicul slavonesc (1545), decorat cu xilogravuri, cu două frontispicii ornate, cu stema ţării şi câteva monograme.

Tetraevanghelul

În continuare evidențiem, activitatea de tipograf a diaconului Coresi care a jucat un rol decisiv pentru afirmarea limbii române în Biserica noastră. Format la Târgovişte („ot Târgovişte”), unde a învățat arta tipografică de la Dimitrie Liubavici, cum afirmă el însuşi în epilogul Evangheliarului românesc, tipărit la Braşov în anii 1561-1562, dovedind și faptul că reşedinţa domnească de la Târgovişte era la acea vreme şi un puternic centru cultural şi în mod special tipografic, fiind o rampă de lansare a primelor cărţi tipărite atât pentru Ţara Românească cât şi pentru Moldova.

Triodul-Penticostar slavonesc, din 1558, este singura carte tipărită de Coresi la Târgovişte aşa cum se afirmă în epilogul ei: „în cetatea de scaun Târgovişte”, considerată ca o importantă realizare a artei tipografice. Cuprinde numeroase frontispicii florale, viniete, ornamente liniare, iniţiale ornate, precum şi unsprezece xilogravuri reprezentând scene din ciclul Christologic.

tiparnita lui Coresi

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, un meşter tipograf, care se formase în Şcheii Braşovului, a înființat, în 1575, cu sprijinul lui Alexandru al II-lea Mircea, domnul Ţării Româneşti (1568-1577) și a soției saleEcaterina Salvaresso, o tipografie în apropiere de Bucureşti, la mănăstirea Plumbuita. Aici, meşterii Levrentie şi Iovan aveau să tipărească, pe cheltuiala domnului şi a urmaşului său, Mihnea al II-lea (1577-1583, 1585-1591), o Psaltire (1577) din care se păstrează numai un fragmnet, în Biblioteca Națională din Sofia, şi o Evanghelie de învăţătură (1581) primele cărți tipărite aici.

Pe la 1603, un cleric pe nume Matei, originar din Pogoniana Epirului, primea de la Radu Şerban, domnul Ţării Româneşti (1602-1611), egumenia mănăstirii Dealu. Apoi, în 1605, datorită aceluiaşi domn, acesta dobândea din partea patriarhiei din Constantinopol titlul onorific de mitropolit al Mirelor Lychiei (Asia Mică).

Sub domnia lui Alexandru Iliaş (1616-1618) acesta a redactat în greceşte o Istorie a Ţării Româneşti între anii 1602-1618, cronică tradusă ulterior şi în româneşte, ea fiind inclusă în Letopiseţul Ţării Româneşti din vremea lui Matei Basarab.

Tiparnita-mnlr

În jurul anului 1620, din iniţiativa episcopului Teofil al Râmnicului   s-a scris o traducere a Cronografului slavonesc de către călugărul oltean Mihail Moxa (Moxalie), prima încercare de istorie universală în limba română.

Odată cu apariţia şi răspândirea tiparului în Ţara Românească, viaţa culturală avea să cunoască un avânt deosebit. Treptat-treptat manuscrisele grele, de dimensiuni mari, ferecate şi bogat ornamentate la exterior au fost înlocuite de cărţi mai accesibile, mai uşor de manevrat şi mai uşor de purtat.

Totodată ele au devenit accesibile unui număr tot mai mare de persoane, căci limba română, în care acestea erau scrise, reprezenta un mijloc facil de comunicare interumană. Folosirea limbii române ca limbă de cultură scrisă a dus la apariţia unei limbi literare, a unei limbi commune, unitare pentru întreg spaţiul românesc.

Matei Basarab

Domnia lui Matei Basarab a constituit o importantă etapă culturală în desfăşurarea activităţii tipografice, precum şi a învăţământului din Țara Românească.Mitropolitul Ţării Româneşti, Ştefan (1648-1653), a fost încurajat de domnitorul Matei Basarab să tipărească o serie de cărţi care au contribuit la cristalizarea stării culturale şi a limbii româneşti. În timpul domniei lui Matei Basarab s-a desfăşurat o intensă activitate tipografică în jurul Curţii Domneşti şi a Mitropoliei de la Târgovişte.

Astfel, în 1642, meşterul tipograf Ivan Kunotovici, împreună cu ucenicii săi, Proca Stanciovici, Tudor Dumitrovici şi Lupin Dumitrovici, începeau la Govora tipărirea unei Evanghelii învăţătoare, terminată însă abia în 1644, în tipografia de la Dealu, pe vremea egumenului Varlaam. Tot la mănăstirea Dealu se tipărea, în 1646, prin râvna arhimandritului Ioan, Liturghierul. În acelaşi an, la Târgovişte, doi tipografi, Proca Stanciovici şi Radu Soicovici, începeau să tipărească un Slujebnic, terminat abia în 1648.

La mănăstirea Dealu s-a tipărit, în 1647, cu sprijinul soţiei lui Matei Basarab, doamna Elena (Elina), o traducere a cunoscutei opere De imitatione Christi a lui Thoma de Kempis (sec. XV), din limba latină în limba slavonă, traducere făcută de către boierul cărturar Udrişte Năsturel.

Între anii 1649-1652 activitatea tipografiei de la Târgovişte a fost extrem de fructuoasă. Astfel, în 1649 Proca Stanciovici a tipărit, cu sprijinul doamnei Elena, un Penticostar, iar mai apoi, cu sprijinul mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei, un Triod.

Un an mai târziu, în 1650, de sub teascurile aceleiaşi tipografii târgoviştene a apărut o cărţulie, scrisă în slavoneşte, dar cu explicaţii în limba română, intitulată Pogribania preoţilor, o carte de ritual destinată înmormântării preoţilor, lucrare scoasă pe cheltuiala ierodiaconului Mihail.

Prin râvna şi cheltuiala mitropolitului Ştefan avea să apară, în 1651, lucrarea Mistirio sau Sacrament sau taine două din cele şapte, botezul şi sfântul mir, iar în 1652, lucrarea Târnosania, un îndrumar pentru clericii ortodocşi, folosit la sfinţirea bisericilor. Tot în anul 1652, Daniil Panonianul avea să traducă din limba greacă în limba română a Îndreptării legii.

După moartea lui Matei Basarab, Ţara Românească a cunoscut o perioadă de stagnare culturală, ca urmare a situaţiei interne extrem de agitate: răscoalele seimenilor şi dorobanţilor, luptele dintre facţiunile boiereşti, conflictele dintre domnii autoritari şi marii boieri, etc. Un reviriment cultural şi artistic se va resimţi abia cu urcarea pe tronul de la Bucureşti a lui Şerban Cantacuzino (1678).

Astfel, în 1682 se tipărea la Bucureşti, cu sprijinul patriarhului Nectarie al Ierusalimului, lucrarea Tăgăduirea primatului papei. Un an mai târziu, în 1683, Simion, arhiepiscop de Thessalonic avea să sprijine tipărirea lucrării Împotriva ereziilor, iar la Dealu avea să apară, în aceeaşi perioadă, cu sprijinul lui Şerban Cantacuzino un Apostol. Apoi, în 1688, tot din iniţiativa lui Şerban vodă avea să se tipărească vestita Biblie de la Bucureşti, a cărei traducere s-a făcut sub directa supraveghere a fraţilor Radu şi Şerban Greceanu. De menţionat că între 1678 şi 1714 au fost tipărite 97 de lucrări, cele mai multe în vremea lui Constantin Brâncoveanu.

Anton Maria del Chiaro, secretarul lui Constantin Brâncoveanu, consemnează în scrierile sale următoarele: „am văzut gravuri în lemn cât şi în aramă, pentru nevoile tiparniţei pe care o conducea în vremea mea, monseniorul Antim ‹Ivireanul›, arhiepiscopul metropolitan al Ţării Româneşti (…)”. „Tiparniţa care se găseşte în mănăstirea Arhiepiscopiei sau a Mitropoliei Ţării Româneşti, are litere bune şi frumoase arabe, greceşti, româneşti şi slavoneşti. Lucrătorii tipografiei sunt români de neam şi au deprins meseria de la personal, care au fost învăţaţi în ea de acel arhiepiscop”. Tipografia domnească de la Târgovişte a tipărit 20 de cărţi între anii 1708-1715.

Sf-Ierarh-Antim-Ivireanul

Activitatea tipografică de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea a fost marcată de personalitatea meşterului tipograf Andrei, originar din zona Caucazului, născut pe la 1660, cunoscut ulterior sub numele lui de Antim Ivireanul. Chemat la Bucureşti în 1691, meşterului Andrei i-a fost încredinţată tipografia Mitropoliei Ţării Româneşti.

În 1694, acesta s-a retras la Snagov, unde se călugăreşte sub numele de Antim. Aici, la Snagov, Antim a organizat o nouă tipografie cu caractere româneşti, el având ca ucenici pe Mihail Istvanovici, Gheorghe Radovici şi ieromonahul Dionisie Floru.

În 1698, Antim a devenit egumen al mănăstirii Snagov, iar în 1705 episcop de Râmnic, unde organizează o nouă tipografie. În 1709, după moartea lui Teodosie, Antim Ivireanul devine mitropolit al Ungrovlahiei.

Antim Ivireanul a acordat o atenţie deosebită cărţii cu caracter didactic, ca dovadă tipărirea de către acesta a unor însemnate lucrări precum: Evanghelia greco-română din 1694 şi Gramatica slavonă din 1697, ambele tipărite la Snagov.

tiparituri-antim-ivireanul

La acestea s-au adăugat lucrările: Învăţături ale lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (1691), Floarea darurilor (1700), Paralele greceşti şi româneşti (1704), Pilde filosofeşti (1712), Ceaslovul slavo-român (1714) şi Didahiile (1715-1716).

Pe lângă tipografii epocii mai putem aminti şi pe Ioanichie Bucov, meşter gravor şi ilustrator de cărţi, pe la 1700, sau pe meşterii de xilogravuri Ursu şi Dimitrie.

     Călătorul englez, Edmund Chishull, vedea în Brâncoveanu „un sprijinitor al ordinei şi disciplinei în ţară, un ctitor al reînvierii arhitecturii, un ocrotitor al învăţăturii şi la Bucureşti şi în celelalte locuri din Principat în care a introdus două sau trei tiparniţe, şi de aici a scos o serie de cărţi de folos pentru luminarea şi edificarea ortodoxiei”. La 27 aprilie 1702, călătorul englez a vizitat tiparniţa instalată la hanul lui Brâncoveanu, unde patriarhul Dositei al II-lea Notara tocmai tipărea „nişte texte religioase în limba arabă, sub îngrijirea patriarhului de Antiohia ‹Atanasie›”. Mai pregăteau să tipărească „o ediţie mare in folio a vestitului Ieromonah Maxim sub titlul lui Kyriakodromion sau Şirul mai multor duminici de peste an”.

Brancoveanu-Hirsch

Mare amator de cărţi, principele Constantin Brâncoveanu devenise posesorul unei mari biblioteci care cuprindea manuscrise bisericeşti şi laice, scrise în limbile greacă, latină, slavonă şi română, lucrări literare, istorice, filosofice şi juridice.

Învăţaţii munteni din secolul al XVII-lea cunoşteau literatura greacă şi latină, mai ales că mulţi dintre aceştia se instruiseră la şcolile însemnate din Polonia, Italia sau Constantinopol. La Curtea lui Brâncoveanu s-au aflat şi mulţi cărturari străini. Iată de pildă, Ioan Abramios, grec de origine, însă de formaţie culturală italiană, a ajuns dascăl la Academia domnească de la Sf. sava. George Maiota, tot grec la origine, a devenit profesor de latină şi greacă al beizadelelor domneşti şi dascăl de latină la Academia domnească între anii 1694 şi 1710.

Florentinul Anton Maria del Chiaro, secretarul de limbi occidentale al principelui Brâncoveanu, venise la Curtea Ţării Româneşti în 1709. El a rămas aici până după omorârea ultimului domn pământean, Ştefan Cantacuzino şi venirea în scaunul de domnie de la Bucureşti a primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat.

Doi ani mai târziu, în 1718, reîntors în Italia, del Chiaro avea să publice la Veneţia o interesantă şi valoroasă istorie a Ţării Româneşti, intitulată Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia. Aceşti cărturari şi învăţaţi străini, precum şi alţii veniţi de la sud de Dunăre sau din răsărit, au contribuit la dezvoltarea culturii şi a învăţământului românesc.

Bookmark and Share

Președintele colegiului de redacție:

† Înaltpresfințitul Părinte
Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului

Editor:

Preot Ovidiu Vlăsceanu consilier cultural

Redactor șef:

Preot Dr. Nicolae-Napoleon Dabu

Redacția:

Preot Prof. Cornel Dragoș,
Preot Florin Iordache,
Diacon Prof. Gabriel Firuță,
Asist. Univ. Drd. Gabriela Safta.

Art designer:

Ing. Bogdan-Nicolae Ciocîrlan

Pagină web:

Preot Gabriel Grecu

Colaboratori:

Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, Prof. Alexandru Brichiuș,
Preot Prof. Andrei Cănuță, Preot Prof. Roberto-Cristian Vișan,
Roxana Dragoș,  Amalia Cornățeanu,
Amalia Constantinescu, Iuliana Popa.

Responsabilitatea fiecărui articol
publicat îi revine autorului

..: Home Argesul Ortodox Educație și Cultură Activitatea Tipografică din Țara Românească între secolele XVI-XVIII