noua-cated-arg-banner 

Viața Sf. Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş †7 Decembrie

Moaştele Sfintei se află la: Biserica paraclis a Mănăstirii Curtea de Argeş, situată în oraşul Curtea de Argeş la cca. 36 km NV de la Piteşti.

În salba de mărgăritare a numelor sfinţilor din fiecare zi, la 7 decembrie, se face pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia - Fecioara.

Această frumoasă stâlpare aducătoare de roduri vrednice de împărăţia cerurilor s-a născut pe la 1206 în marea cetate a Târnovei, capitala împărăţiei românilor şi bulgarilor, din sudul Dunării. Părinţii sfintei erau creştini şi se ocupau cu agricultura.

Mama fecioarei, de neam valah, fire evlavioasă şi temătoare de Dumnezeu, urma pilda sfintelor femei, ca: Emilia - mama Sfântului Vasile cel Mare; Antuza - mama Sfâtului Ioan Gură de Aur; Monica - mama Fericitului Augustin şi altele. Mergea adesea la sfintele slujbe bisericeşti, ascultând cu luare aminte dumnezeieştile Scripturi, străduindu-se să fie împlinitoare a lor. Rugăciunile făcute cu multă căldură sufletească şi posturile ţinute cu multă grijă erau podoabele ei duhovniceşti. Pe lângă buna chivernisire a gospodăriei nu uita să-şi păzească de gânduri tulburătoare curată cămara cea lăuntrică a inimii. Milosteniile şi alte fapte bune erau lucrarea ei din fiecare zi.

Copila Filofteia, trup din trupul mamei sale şi fire din firea ei, era nelipsită de lângă dânsa la biserică, la rugăciune, la postiri, la milostenii şi la faceri de bine.

Când ea a ajuns la vârsta deprinderii învăţăturii creştineşti, a frumuseţii fecioriei, a iubirii de străini şi a altor virtuţi, care fac pe om plăcut lui Dumnezeu, mama ei scumpă s-a mutat la cele cereşti, lăsând-o în grija tatălui. Rămânând orfană de mamă, fetiţa s-a arătat un pământ bogat în rodiri de fapte bune. Ea nu s-a dedat la pierzătoare cântece lumeşti, nici la iubirea hainelor scumpe, nici la împodobirea părului, fapte care moleşesc sufletul. Urmând învăţătura Sfântului Apostol Petru, ea căuta să împodobească „omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (I Petru 3, 3-4).

După pilda mamei sale, tânăra fecioară se îndeletnicea îndeosebi cu lucrarea milosteniei, ştiind că Mântuitorul Iisus Hristos nu numai că fericeşte pe cei darnici, dar Se şi face una cu cei suferinzi. Sădind în inima ei aceasta poruncă, buna Filofteia nu mai trăia pentru ea, ci pentru mirele ei, Iisus Hristos, după cum o arată şi numele: „iubitoare de Dumnezeu”. Hainele ei încălzeau trupurile săracilor şi hrana ei îndestula pe cei flămânzi. Toate acestea le săvârşea fericita în taină, că foarte se temea de slava oamenilor, care pierde toate ostenelile făcătorului de bine. De aceea şi Mântuitorul zice: „Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca sa fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat răsplata lor. Tu, însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 2-4).

Îndeletnicindu-se cu plugăria, tatăl fericitei avea şi el credinţă creştină, dar nelucrătoare. Grijile acestei lumi şi deşertăciunile vieţii înăbuşiseră îndemnurile evanghelice, care se ofileau înainte de rodire. De aceea, binefacerile şi milosteniile fiicei sale le socotea o pagubă, se mânia, adesea o certa şi chiar o bătea, în loc să ia aminte la psalmistul care zice: „Bun este bărbatul care se îndură şi împrumută, îşi rânduieşte vorbele sale cu judecată, că în veac nu se va clinti” (Ps. 111, 5).

După ce a trecut la cele veşnice mama fetei, tatăl ei şi-a luat după o vreme, o femeie străină de vieţuirea creştină, nemilostivă şi plină de zavistie. De aceea ura de moarte pe fericita copilă, deşi aceasta o ajuta în gospodărie şi o asculta, însă nu mai mult ca pe Dumnezeu. Mergerea la biserică a tinerei i se părea mamei vitrege o pierdere de timp, postirile şi rugăciunile ei o porneau spre mânie la îndemnul celui urâtor de oameni şi al firii ei pline de răutate. S-a pornit, aşadar, cu ură neîmpăcată asupra bunei fecioare, pe care o bătea, chinuind-o cu felurite munci, şi căuta, ca o altă Irodiadă, vreme potrivită să învrăjbească şi mai mult pe tată asupra propriei sale fiice, însă nici ispitirile diavoleşti, nici bătăile părintelui său, nici chinurile pe care le răbda de la vitrega mamă n-au putut să o oprească de la milostenii şi de la lucrarea faptelor bune, după cum zice proorocul David: „Gata am fost şi nu m-am tulburat să păzesc poruncile Tale” (Ps. 118, 60).

Între multele ascultări pe care i le dăduse mama vitregă bunei Filofteia era şi aceea de a duce tatălui hrană la câmp. Mergând ea cu bucate în fiecare zi la ţarina unde lucra acesta, unii oameni sărmani ştiind-o milostivă, îi ieşeau înainte, cerându-i cu multă stăruinţă să-i miluiască. Fericita, văzându-i atât de lipsiţi, se înduioşa şi, neavând altceva să le dea, le punea înainte din bucatele pe care le ducea tatălui său. Făcând în mai multe zile astfel de fapte, părintele său era hrănit neîndestulător. De aceea el îi reproşează soţiei: „- Pentru ce nu-mi trimiţi bucate îndeajuns?”. Iar femeia i-a răspuns, învinovăţind-o pe fată: „- Eu totdeauna ţi-am trimis bucate destule. Dar ştiu eu ce face fiica ta cu ele? Poate, după obiceiul ei, le împarte la săraci”. Auzind acestea, tatăl copilei a tăcut, punându-şi în gând să o urmărească.

Mergând într-o zi la ţarină ca să lucreze, când s-a apropiat vremea să vină fericita cu hrana obişnuită, s-a aşezat la pândă, să vadă ce face fiica lui cu bucatele. După obiceiul lor, săracii i-au ieşit înainte şi, cu mai multă sârguinţă, i-au cerut să le împartă din cele ce ducea tatălui ei. Neavând altceva, aceasta a început să le împartă mâncarea pe care i-o dăduse mama vitregă.

Din locul în care se ascunsese, tatăl vedea cum fiica lui miluia din bucatele pe care le aştepta. În loc să se bucure de buna deprindere şi de o faptă ca aceasta, pornit fiind pe fericită de învinuirile mamei vitrege şi orbit de urâtorul binelui, el s-a aprins într-atât de mânia cea dobitocească, încât n-a mai avut răbdare şi, scoţând de la brâu barda pe care o purta de obicei, a aruncat-o asupra ei. Rănind-o grav la picior, sângele a început să curgă şiroaie. Fericita Filofteia, la vârsta de 12 ani, dându-şi în mâinile lui Dumnezeu feciorescul ei suflet, a adormit pentru viaţa cea veşnică. O seninătate a luminat atunci faţa ei îngerească, după cuvântul proorocului: „nu te teme de ocara oamenilor şi de batjocura lor să nu te înfricoşezi” (Isaia 51, 7).

Nevrednicul ei tată a fost cuprins pe loc de spaimă şi cutremur. El se făcuse ucigaşul fiicei sale pe care o vedea acum strălucind de mărirea lui Dumnezeu care se revărsase asupra ei. Venindu-şi întru părintească milă, s-a gândit să o ridice spre a o înmormânta în mod obişnuit. Dar Dumnezeu, preamărind-o cu darul facerii de minuni, a îngreuiat trupul ei cel tânăr şi fecioresc ca pe o stâncă de piatră şi nimeni n-a putut să o ridice. Nedumerindu-se de cele întâmplate, mâniosul ucigaş a alergat în cetate la arhiepiscop, unde a istorisit toată întâmplarea şi cum trupul fecioarei se află pe pământ proslăvit de Dumnezeu cu cerească lumină.

Acesta, împreună cu mai marii cetăţii, cu clerici şi cu mulţime de credincioşi, au venit cu făclii şi tămâie la locul unde se afla sfânta. Văzând trupul ei strălucind de o lumină mai presus de fire, au preamărit pe Dumnezeu, Care Se arată minunat întru sfinţii Săi. După ce au înălţat cu toţii rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, au slăvit pe prea-plăcuta cerului cu imne ca acesta: „Veniţi, iubitorilor de praznic, să fericim pe preasfânta fecioară Filofteia şi să-i mărim nevoinţele cele pentru fapta bună. Că ea, Fericita, nu şi-a miluit vasul cel de lut, ci cu multe feluri de bătăi l-a chinuit; pălmuiri şi scuipări a răbdat, pândiri şi moarte mucenicească de la cel ce a născut-o a suferit” (1). După îndelungată slujire, membrii soborului au voit să ridice sfintele ei moaşte şi să le aşeze cu cinste în catedrala cetăţii Târnovo, dar n-au putut să o clintească din loc. Arhiepiscopul şi toţi ceilalţi clerici, spăimântându-se şi mai mult, au făcut rugăciuni cu toată evlavia către Dumnezeu, dar moaştele nu se lăsau nicidecum ridicate.

Înţelegând că nu este voia sfintei să fie dusă în cetatea aceasta, au început slujitorii să enumere numele diferitelor oraşe, biserici şi mănăstiri din dreapta şi din stânga Dunării. Dar, minune, când au rostit numele bisericii cu hramul Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeş, din ţara noastră, trupul sfintei s-a arătat mai uşor decât era firesc. Înştiinţând şi pe voievodul Radu Negru despre vrerea Sfintei Muceniţe Filofteia-Fecioara, el a venit în grabă cu mare evlavie la Dunăre, înconjurat de vlădici, clerici şi nu puţin popor dreptmăritor. Cu slavoslovii, cu tămâieri şi cu făclii au fost întâmpinate sfintele ei moaşte. Şi a „mers aşa măreţu alai prin târguri şi sate, zile şi nopţi de-a rândul. Şi pe unde trecea, bolile celor ce o primeau cu credinţă se tămăduiau. Şi ducând-o, au aşezat-o în „Biserica Domnească”, din vechea cetate a Argeşului”.

De atunci, cinstitele moaşte ale Sfintei Muceniţe Filofteia au devenit pentru ţara noastră o binecuvântare a lui Dumnezeu, iar pentru dreptcredinciosul popor român, ca una ce era de acelaşi neam cu el, izvor nesecat de binefaceri.

De aproape opt veacuri, ea ocroteşte mănăstirea Curtea de Argeş şi pe credincioşii ortodocşi.

Multe locaşuri măreţe s-au ridicat întru pomenirea Sfintei Muceniţe. Icoana ei se află la loc de cinste în casele creştinilor. Nenumărate dreptcredincioase îi poartă numele. De aceea, ea a devenit izvor tămăduitor de multe suferinţe, celor lipsiţi, ajutătoare, celor întristaţi, mângâietoare către Domnul Iisus Hristos - tuturor mijlocitoare (2).

† Gherasim
Episcopul Râmnicului

1. Mineiul pe luna decembrie, în şapte zile.

2. Îndrumătorul pastoral al Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Bucureşti, 1951, p. 373

Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, Sfânta Muceniţă Filofteia „de la Argeş”, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 281-285, .

Bookmark and Share

Președintele colegiului de redacție:

† Înaltpresfințitul Părinte
Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului

Editor:

Preot Ovidiu Vlăsceanu consilier cultural

Redactor șef:

Preot Dr. Nicolae-Napoleon Dabu

Redacția:

Preot Prof. Cornel Dragoș,
Preot Florin Iordache,
Diacon Prof. Gabriel Firuță,
Asist. Univ. Drd. Gabriela Safta.

Art designer:

Ing. Bogdan-Nicolae Ciocîrlan

Pagină web:

Preot Gabriel Grecu

Colaboratori:

Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, Prof. Alexandru Brichiuș,
Preot Prof. Andrei Cănuță, Preot Prof. Roberto-Cristian Vișan,
Roxana Dragoș,  Amalia Cornățeanu,
Amalia Constantinescu, Iuliana Popa.

Responsabilitatea fiecărui articol
publicat îi revine autorului